Lucian Stanciu

Nici măcar nu îmi pot cere scuze celor cărora le-am tot promis că voi relua scrisul pe blog, dar nu am făcut-o! A fost o promisiune deliberat încălcată, a fost sau încă mai este o perioadă în care parcă blogul m-a respins. Îmi spuneam în fiecare zi: “azi mă reapuc de scris” şi apoi, seara, preferam să iau o carte în mână să citesc.
A fost o perioadă puţin spus zbuciumată din viaţa mea, perioadă în care s-a terminat – cel puţin teoretic – acel divorţ infernal. Până la urmă s-a terminat în cvasi-consens, în sensul că după interminabile discuţii soldate cu puncte de vedere comune pe care le-am avut cu Diana apărea implacabil malefica ei mamă ajutată de o avocată care-şi face breasla de râs şi dădeau totul peste cap. Ba, mai mult, s-a ajuns la hilara situaţie în care la proces avocata mea o apăra pe Diana şi lucra în favoarea ei, iar avocata ei se împotrivea înţelegerilor care aproape îi ofereau câştig total Dianei. Oricum, procesul are şanse să intre în antologia Tribunalului Hunedoara prin atipicul său. În fine, eu am urmărit doar obţinerea unui program normal de vizitare a Petrei, pentru a putea petrece timp cu ea şi pentru a mai atenua presiunile pe care trebuie biata fetiţă să le îndure ca să fie convinsă că nu are un tată bun. Dat fiind că eu nu am divorţat de fosta mea soţie ci de malefica ei mamă, am acceptat – şi am semnat înţelegeri la mediator – inclusiv vina mea exclusivă, în schimbul unui program de vizitare care prevedea vacanţe ale Petrei în Austria, însoţită de mamă. Faţă de anul trecut în care nu am fost lăsat să văd fetiţa decât de cinci ori, era mult mai mult. Surpriza a venit de la completul de judecată care mi-a admis rapelul, fixând programul de vizitare al Petrei exact aşa cum l-am solicitat eu: pe perioada când sunt în ţară, zilnic, de la ora 16 la ora 18, la domiciliul Petrei cu posibilitatea luării în oraş şi în fiecare weekend, de vinerea de la ora 18 până duminica la ora 18 la domiciliul meu. Pe perioada de vară, Petra va veni la mine în Austria două săptămâni, iar iarna 10 zile, singură!
A fost o perioadă infernală, presărată cu vizite dese în ţară, ba chiar şi cu o pesudo mini vacanţă, petrecută cu Petra şi Diana la Gyula, în Ungaria. Şi această vacanţă de 5 zile a fost un fel de păcăleală, dat fiind că eram în perioada în care trebuia să fiu îmbârligat să îmi accept vinovăţia, şi a fost transformare promisiunii unui concediu în Austria de două săptămâni în 5 zile de Gyula, unde, dealtfel este foarte frumos.
Acum, procesul este gata, dacă nu va fi atacat cu recurs la Curtea de Apel de mine sau de mama şi avocata Dianei. Oricum, este bine că sentinţa este executorie şi definitivă, doar irevocabilitatea ei putând fi pusă în discuţie, aşa că Petra se va putea bucura vara aceasta de vacanţa din Austria. Singurul lucru care mă înspăimântă este eventualitatea că pentru a o putea lua voi fi nevoit să apelez la un executor judecătoresc, dar mă rog la Dumnezeu să le dea minte femeilor ălora şi să nu supună copilul la aşa ceva.
Trebuie să îmi fac datoria de onoare să spun că din martie încoace, Diana nu mi-a mai interzis să îmi văd copilul. Mai mult, din cele povestite, nici măcar nu ştia că am fost împiedicat să îmi văd copilul. La fel, cum nu ştia multe din ceea ce se întâmplă în dosarul de la Tribunal, avocata ei chiar declarând că mama Dianei este cea care o plăteşte şi că i-a cerut să o protejeze şi să nu îi spună decât anumite lucruri din dosar. La fel cum şi acum ştie doar ceea ce doreşte mama ei să ştie!
Ei, asta a fost! Procesul mi-a lăsat un gust amar, foarte amar, mai ales când am văzut cum acea femeie decide încă viaţa copilului ei, dar, din păcate, cu repercursiuni grave asupra vieţii copilului meu! Bine că instanţa şi-a făcut datoria, în ciuda unor temeri de ale mele, şi a dat verdictul potrivit pentru copil!
Aşa că e momentul să îmi regândesc viaţa, pentru că Petra nu va avea nici o şansă să crească alături de cei doi părinţi ai ei cât timp mama Dianei trăieşte. Şi, este încă tânără…
Închei cu o scenă petrecută la Gyula, pe o terasă, seara. Petra păpa îngheţată şi ne privea pe mine şi pe Diana. La un moment dat exclamă, privindu-ne pe rând: “Mami, tati! Familiuţa mea…”
Şi, pentru că de data asta întâi am scris titlul, apoi textul trebuie să fac legătrua şi cu titlul, cumva, aşa că lansez şi eu întrebarea: “Este dragoste de mamă coordonarea detaliată a fiecărei secunde din viaţa copilului tău? Va avea oare şi Petra aceeaşi soartă?”

Tags: Personal, Petra // 2 Comments »