Hotel Cotroceni
Pentru că fratele meu a avut un avatar tare azi pe mess – Vreau o ţară normală şi un Cluj cât de cât! – am avut inspiraţie!
Citiţi!
Este cald si e bine, si am prieteni vicleni,
Locuiesc în Palat, colo în Cotroceni,
Sunt iar șef și mi-e bine, și am banul de ban,
Fericirea-i aicea, și pe asta o am!
Am bani si de Vantu, dar de Gâdea nu am,
Astept Voiculescu la sfârșitul de an!
Mișună presa în stradă și e plin de filaj
E gunoi e și curve, politicieni în sevraj!
Welcome to the Hotel Cotroceni,
Such a lovely place,
Such a lovely place,
Mă trezesc pe-ntuneric și mi-e sete de mor,
Am băut iar cu Gigi, la „Golden” lichior,
Știu ca whisky e totul, dar ce pot eu să fac,
A dat Nuți o tură, și-a pus Blaga capac!
Nu ma duc pe-ntuneric, la Palat ca sunt beat,
Și-or să râdă de mine securiștii de-un leat,
Vreau o țară normală și un Cluj cât de cât,
Nu doar Boc e de vina,
Futu-l în gură să-l fut!
Welcome to the Hotel Cotroceni,
E ca în Boteni!
E ca în Boteni!
Parașutele-s toate aici, dar sunt ferm!
În curând pentru țară, vom avea Guvern!
Vom avea Guvern,
Vom avea Guvern!
Welcome to the Hotel Cotroceni,
Such a lovely place,
Such a lovely place,
…nu ai uitat cumva pe cineva
???? oare pe cine????
Interesat de un link exchange cu http://ginutza-star.blogspot.com ?
Unii dintre ei sunt transfugi. Altii au plecat legal. Unii cu viza; cei din urma n-au mai avut nevoie de viza. Multi dintre ei si-au lasat familiile in tara. Tin legatura cu cei ramasi acasa prin telefon sau prin internet.
Copiii lor acuza socul despartirii, dar nu indraznesc sa marturiseasca acest lucru. Pe dinauntrul sufletului apar rani care cu greu se cicatrizeaza. Privirile lor devin oteloase si reci. Se integreaza greu in colectivitate, iar unii abandoneaza scoala. Pe ei nu-i incalzeste cu nimic faptul ca parintii lor au plecat „dincolo” sa câstige bani. De ani de zile. Lacrimile si dorul lor nu fac toti banii din lume.
De trei ori pe an, stranierii se intorc acasa. De Pasti, de Craciun si in luna august. Isi ostoiesc dorul si se intorc inapoi. Cu banii câstigati isi construiesc case. Mari, cât mai mari. Pe care apoi nu mai pot sa le intretina. Sau isi mobileaza doar o camera, la parter; restul ramâne pustiu. Ca sufletele lor.
Cei care si-au dus familiile dincolo sunt bântuiti de gândul sa nu se mai intoarca. Chiar daca platesc chirii mari. S-au obisnuit cu traiul de-acolo, cu mirajul bunastarii. Cum sa vina ei inapoi la salariul minim pe economie? Ce conteaza daca toti banii care ii câstiga ii dau pe chirie, taxe si mâncare? La fel ca in tara.
In ultima vreme, putini reusesc sa agoniseasca ceva. Si chiar daca o fac, cu banii strânsi nu pot sa realizeze mare lucru in tara. Terenurile s-au scumpit exasperant. La fel si casele, si apartamentele. In unele zone, mai mult decât in Occident. Dar uita ca tot ei sunt cei care au impus acest ritm nebun de crestere a preturilor pe piata imobiliara, prin investitiile din ultimii 18 ani.
Prea putini dintre ei se gândesc sa inceapa o afacere in România, care le-ar asigura un trai decent. Prefera sa ramâna palmasi si sa lucreze pentru straini. Nu se prea gândesc ce vor face la vârsta pensionarii. Nici daca vor primi pensie nu se gândesc. Nu realizeaza ca, dupa ce li se vor slei puterile, strainii nu vor mai avea nevoie de ei. Vor importa alti stranieri, in puterea vârstei.
Cei mai multi invoca, pe buna dreptate, conditiile precare din România: salarii mici, servicii deficitare, infrastructura proasta, preturi mari. Dar statul e multumit, caci economiile lor injecteaza bugetul, an de an, cu miliarde de euro. Cei tineri se intorc infatuati acasa, de sarbatori, ca in tara nimanui. Ce respectau acolo, ignora aici. Conduc masini scumpe si isi imagineaza ca toata lumea e a lor. Daca sunt luati la rost de oamenii legii, devin violenti si nu inteleg de ce trebuie sa dea socoteala, ca doar ei sunt stranieri si au venit in tara cu euroi. Sunt tristi si saraci. Banii lor nu ii fac bogati, nici veseli. Acestia sunt stranierii.
Domnu’, tu mai trăieşti?
Ai uitat că ai blog?