Lucian Stanciu

Ăsta e cubul magic care mi-a fermecat copilăria! Îl ştiam face! L-am făcut, cu greu, singur, am scris formulele, dupa multă trudă! Apoi am aflat că existau formule mult mai simple. Acum nu aş mai avea răbdarea să o iau de la început, aşa că, dacă are cineva formulele, îl rog să mi le dea! Poate, odată, îi voi face cadou fiicei mele un cub de ăsta. Şi aş vrea să îl şi pot face!

Am descoperit asta pe net, mulţumită unei prietene de aici, pe numele ei Raluca. Am citit, am simţit ceva ciudat, se întâmpla ceva cu mine, nu am găsit răspunsul, drept pentru care postez şi rog pe cei din generaţia anilor 70-80 să îmi spună ce simt:
Scrisoare catre generatia noastra:
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre (more…)

A fost frumos! A fost primul Crăciun departe de familie, departe de Petra, dar a fost frumos… A fost un Crăciun românesc, petrecut la mine acasă, alături de doi turiști și prieteni și alături de cea mai recent stabilită familie românească în zonă, Bianca și Vali.

În peisajul hibernal unde se încadrează perfect vila în care locuiesc au răsunat colinzile lui Hrușcă, a mirosit a sarmale, a ciorbă cu tarhon și a friptură cu sos de vin.

Și, după noaptea Ajunului, în prima zi de Crăciun am urcat pe munte, la Choralpe, 2000 m altitudine. Fără cuvinte… Zăpadă, schi, furnicar de oameni, -10 grade Celsius, vin fiert, wurst, ce mai, o minunăție!

Citind creaţia lui Julius, genială ca toate pe care le produce, mi-am amintit de cea mai spectaculoasă descindere a unui ardelean la Bucureşti. Este vorba de Nelu (un nume generic, să nu se simtă omul!), un ardelean pur, absolvent de şcoli înalte la Sibiu, doxă în specialitatea sa, dar cam “străin” de Capitală.
Ca să înţelegeţi exact, trebuie să spun că am avut plăcerea să-l am ca subaltern pe Nelu o perioadă destul de mare. De fapt descinderea sa la Bucureşti s-a produs pe când eu eram la un târg de turism iar el a fost trimis special al patronului la târg, în ciuda faptului că era angajat la hotel doar de o zi. era omul trimis să mă spioneze!
Şi acum povestea. (more…)

Eram în anul II la facultate şi colegul meu Poicii m-a anunţat că a descoperit vodca Gorbaciov, vodcă de 75 grade (nu stiu cum se pune semnul ăla pentru grade). Era un sfîrşit de toamnă mai cumplit decât începutul acesta de toamnă din Tirol. Un frig de numai vodcă putei vedea în faţa ochilor… Poicii vine cu aunţul destul de devreme, adică la ora trezirii din timpul studenţiei, cca 12 la prânz. Plecăm împreună, întâi la cantina studenţească unde dădeau ciorbă gratis, mâncăm sau mai mult (more…)

Puşca şi cureaua lată este acel hit popular care nu are nevoie, cred eu, de nici o prezentare! L-am auzit prima dată la Geoagiu, anul trecut! Ba, să nu mint, la Casa Elena din Sibiel, o pensiune ceva de vis, la intrarea în frumosul sat din Mărginimea Sibiului.
Puşca şi curaua (ca să respect pronunţia din cântec) lată mi-a marcat existenţa şi continuă să o facă! Fiecare chef de la Geoagiu trebuia să conţină în program şi această piesă!
Aseară, concurs mare la bowling, aici, în hotel! Pe o pistă evoluau nişte nemţi, pe cealaltă românii! Ei, concursul nu era între cele două naţiuni, să nu credeţi asta! Fiecare cu mama lui! La un moment dat unul dintre români, un prieten bun, aduce un CD!
- Pune-l pe ăsta!, zice el!
M-am executat şi încep peise, mai ţigăneşti, mai populare, mai disco, ba şi Marşul lui Radezcki, Dunărea Albastră! Clar, ştiam de undeva ordinea pieselor! Îl întreb de unde are CD-ul? Zice, păi mi l-ai făcut tu, când erai la Geoagiu!
Şi-mi pică fisa că, de fapt alt cretin nu putea face asemenea selecţie decât subsemnatul! Ei, şi după Dunărea Albastră, ce credeţi că începe?
Puşca şi curaua lată! Să vedeţi ce feţe or făcut nemţii când au auzit cum începe să se tânguie torogoata aia! Se uitau destul de ciudat, dar i-am lăsat în pace! Dacă Pepe nu i-a deranjat cu a lui Numai Iubirea, de ce i-ar deranja Puşca şi curaua lată!
Şi iacă aşa power play-ul serii trecute a fost Puşca şi curaua lată! Mai lipseau doi-trei trepăduşi care să se bage în seamă şi să aştepte să plătesc eu consumaţia sau un ciudat care să zbiere că e prea târziu şi să mergem la culcare şi aproape aş fi crezut că sunt la Geoagiu!