Prin anul 1991 viaţa de student era deosebită, complet diferită de ceea ce este acum. Asta pentru că încă studenţii erau cam la fel, puţini dintre ei având parinţii suficient de bogaţi pentru a le oferi bani cu ghiotura şi maşini de fiţe. Cine avea o Dacie, era tare!
Anii începutului de deceniu post-decembrist au fost marcaţi şi de inflaţia de colegi de peste Prut, bursieri ai statului român, care veneau să înveţe la noi şi care aveau de multe ori mai multe avantaje decât studenţii români.
Aşa se face că în toamna anului 1991, după ce pilele tatălui meu au funcţionat perfect şi am fost singurul din anul II de la mate cu cameră în Căminul 14 din complexul Haşdeu, Cluj Napoca, m-am instalat confortabil în camera pe care o ocupam singur. Pe la mine se perindau din greu colegii mei, căci în cameră erau, mai tot timpul, toate cele necesare unui student silitor: papa, whisky, cola, bere, ţigări, video, tv color, casete cu muzică, casete de alt gen etc. Cel mai des mă vizita Poicii. Pentru cei care nu-l cunosc, trebuie să amintesc că numele îi vine de la următoarea fază:
La cursuri, în pauză, zice unul:
- Mergem deseară la o băută?
Toţi în cor:
- Da!
- Atunci ne vedem după cursuri la statuia lupoicii.
Marius, un tip pe care îl cunoscusem proaspăt – eu fiind transferat post revoluţionar de la seral la zi – se tot frământa şi la un moment dat nu a mai suportat tensiunea interioară şi a explodat spre distracţia generală, speriat fiind că va rata băuta:
- Băi, vin şi eu, dar ziceţi-mi, cine dracu e Poicii ăsta şi unde are statuie?
Inutil să vă povestesc că ne-am tăvălit pe jos de râs, că un coleg cu talent la desen a venit a doua zi cu o caricatură unde Marius era, în dublu exemplar, sub celebra lupoaică din centrul Clujului. Aşa i-a rămas numele!
Apare Poicii într-o zi de vineri, chiar în prima săptămână de cursuri. În hol la cămin era agitaţie mare, se dădeau ultimele camere. Zice Poicii:
- De-aş fi administrator la căminul ăsta aş bate recordul al bunoace babardite! Să vezi ce e jos!
Ştiam, şi pentru mine a intra în comitetul de cazare era un vis tainic, dar aveam să mi-l împlinesc abia în anul III. Întradevăr, era o invazie de bunăciuni la noi la căminul de famnilişti, unde condiţiile erau peste medie: doi în cameră, chiuvetă în cameră, apă caldă de două ori pe zi etc!
Ne punem câte un whisky cumpărat de la arabii din cămin – era dimineaţa, cursurile erau neimportante pentru noi în primele 6-9 luni din an, beam whisky, că nu eram să bem bere pe stomacul gol! – şi auzim mişcare în camera de lângă!
- S-o fi cazat vreo bunoacă, zice Poicii! Mă duc să văd!
Se întoarce şi zice:
- Bă, hai să vezi ce n-ai mai văzut. Dintre toate bunoacele de jos, lângă tine a nimerit o ţărancă!
Mă duc şi rămân împietrit. Ce tocuri cui, ce tricou mulat, ce colanţi? Nu, nimic din astea, în schimb o broboadă înfăşurată peste un păr blond, cămaşă sau ie albă, sfeter de lână, rochie sau cum s-o numi până în pământ, numai opincile lipseau. Grigorescu pe faţă, nu alta.
Resemnaţi, continuăm cu whisky-ul. Nu puteam fi norocos să am şi eu o bunoacă, eventual boboacă, lângă mine? Pleacă Poicii la baie. Vine râzând, ţinându-se cu mâinile de burtă.
- Auzi, pe lângă fapul că e ţărancă e şi din Moldova. Aia de peste Prut!
Mi-a povestit că a întâlnit-o la baie, privea curioasă duşul. Am uitat să specific că în căminul 14, dat fiind că era oficial destinat familiştilor, grupurile sanitare erau mixte. Când l-a văzut pe Poicii, l-a întrebat:
- Şe-i ăsta?
- Duş!
- Şi şe şe faşe cu dânsul?
- Baie!
- Pi undi, că nu văz troaca.
I-a făcut Poicii turul grupului sanitar, fata se minuna de nu mai putea. Era chiar fericită când vedea ţâşnind apa din robineţi.
- Nu i ca la noi la gârlă!
În două zile, am cunoscut-o şi eu. Pe lângă toate, o mai chema şi Filofteia! A mai umblat vreo două zile cu hainele de ţărăncuţă, apoi a renunţat la ele. Cred că vreo inimoasă de colegă i-o fi explicat ce şi cum. Vecini fiind, aveam probleme grave de comunicare şi imaginaţi-vă cum decurgeau convorbirile noastre atâta timp cât de la ea din cameră se auzea doar Radio Moscova şi Radio Chişinău. Am rămas uimit când am văzut că-i place fotbalul. Cum părea destul de promiţătoare, de când renunţase la portul tradiţional, dar oricum se îmbrăca tot cu fuste până în pământ, mi-a propus să o invit la un meci – da, eu aveam tv în cameră – transmis pe unicul program pe care îl prindeam, TVR 1. Vine fata, îi fac un ness, începe meciul şi să te ţii! Fata trăia meciul intens! Striga, se agita, se vedea că îi plăcea fotbalul. Iată câteva mostre de comentarii:
- Şe-i aia? Matali eşti strâcat la cap? (se referea la arbitru!) Aişi tribuia pălitură slobodă! Greşealî, greşealî (asta era fault)! Aşa! Aişi îi drept. Aişi îi pălitură de osândă (penalti)!
Începusem să o îndrăgesc de-a dreptul pe Filofteia. Am povestit, am ascultat-o abţinându-mă să nu râd, am aflat că era dintr-un sat uitat de lume din Transnistria. Ei făceau liceul doar până la 16 ani, aşa că avea doar aproape 17 ani.
Apare Poicii în altă zi, să facă duş la mine că în căminul lor nu curgea apă caldă! Vine Poicii de la duş transfigurat!
- Am văzut-o pe Teia, aşa îi spuneam noi, goală! Bă, este fantastică Dacă ai vedea, ce corp are, ce sâni!
Drept este că remarcasem eu ceva, dar hainele alea dezlânate nu te lăsau să ghiceşti prea multe. Poicii devenea din ce în ce mai îndrăgostit de Teia. Îmi povestea că şi-o imaginează, complet nevinovată, fecioara de peste Prut, care, dacă ar fi prietena lui ar avea în el un Pygmalion, ar cizela-o, ar stiliza-o, ce ar face el cu ea!
Peste vreo două săptămâni, apare Teia la uşa mea, cu un plic în mână.
- Haidi sî vezi şe pozii am!
Intră şi îmi dă plicul. Să pic pe jos. Teia, goală, în toate poziţiile, pe tocuri cui, cu sutien fără chiloţi, cu chiloţi fără sutien, doar cu o perdea înfăşurată pe corpul ei, cu părul aranjat, machiată cu gust. Mă uit la ea, machiajul încă îl avea! Nu puteam scoate o vorbă
- Cine ţi-a făcut pozele, îngaim eu!
- Un coleg. Şî o să mai facî, că le dă la un tovarăş de-al lui, la Bucureşti.
Are rost să vă spun că până la sfârşitul anului Teia era cea mai tare gagică din cămin. Nu încăpea parcarea de maşini cu arabi, greci şi alte naţii, care erau plini de bani şi o aşteptau pe Teia. Numele aşa îi rămăsese. Chiar mi-a spus că odată mă va recompensa pentru că i-am pus acest nume.
Anul viitor s-a mutat în A-uri, căminele de garsoniere. A împlinit 18 ani şi a primit cadou o maşinuţă. Eu aştept, încă, recompensa!

Povestrie scrisă pentru concursul dgeneration. Tabloul Tărăncuţa de Nicolae Grigorescu poate fi văzut în acaestă perioadă la Galeriile Artmark.

Vama – Tata taie porcu’
Vezi mai multe video din Divertisment »
Descoperit via cabral, am realizat cât de bine reprezintă o parte din lumea politică românească.

Vis-a-vis de oră, eu am programat apariţia răspunsului dar nu prea sunt în clar ce oră foloseşte wordpress, calculatorul meu sau oricine altcineva implicat în procesul de editare şi postare pe blog! Cert e că nu a ieşit exact cum speram!

În a doua foto apare subsemnatul în braţe cu micul futăcios! Aşa, ca să vedeţi cam ce feroce e masculul!

În schimb, pe ăsta nu am putut sa-l iau in brate!

1. Pentru că încă nu am plecat în ţară să-mi văd fetiţa şi pentru că mai am mult timp de petrecut cu ea

2. Pentru că încă mai am de scris la “Nu vreau să fiu Dumnezeu”

3. Pentru că dacă ar veni sfârşitul lumii ar muri toată lumea, implict şi soacră-mea, care e veşnică