Lucian Stanciu » Jurnal de expat

De ce nu veniți înapoi?

Lucian Stanciu — Tue, 08 Dec 2009 00:27:17 +0000

Da, intrebarea mea din postul anterior va rămâne fără răspuns, la fel ca și cea din acestă seară. Am văzut pe net și pe tv cât de cât rezultatul explicit al votului. Geoană a câștigat în România, Băsescu a ajuns președinte cu votul celor din diaspora!
Cumplită soartă au trăitorii din România, cetățenii care nu au ales să plece. Eu fac parte din categoria acelora din diaspora, deși nu am votat că nu puteam să aștept ore în șir sau, mai rău, să merg la Bratislava, loc unde erau îndrumați românii mai nerăbădători de la coada de la secția de votare din Viena.
Cumplită soartă, zic, pentru că ea le-a fost hotărâtă tocmai de cei ca și mine, care nu au mai suportat România și au ales să plece! Ei au decis acum, pentru viitorii 5 an,i cine îi va conduce pe cei rămași acasă! C-așa-i românul, ăla care e acasă suferă, ăla de afară hotărăște!
Și, întrebarea mea fără de răspuns e următoarea: diaspora românească, cea mai de cacao (ca să nu zic de căcat) din Lume, a ales un președinte pentru românii de acasă. Moldovenii de peste Prut și noi cei care am plecat – eu mă exclud, că nu am votat, dar oricum votam Geoană – au ales pentru România! Echitabil ar fi să faceți schimb de locuri voi cei din țară cu românii care v-au condamnat!
Dacă s-a ales președintele visat de diaspora, normal ar fi ca zilele următoare să fie buluc la frontiere de români care se întorc acasă, să culeagă roadele votului, bunăstarea lui Băsescu! Mă și îngrozesc că vineri vin în țară și probabil voi sta ore în șir la Nădlac, mai ceva ca de Paști, Crăciun sau în vacanțele de vară!
Facem pariu că nu va fi așa?

O simplă întrebare

Lucian Stanciu — Sun, 06 Dec 2009 22:24:41 +0000

De votat nu am votat, că nu sunt nebun să stau 4 ore la coadă sau să bat 60 de km până la Bratislava, acolo unde erau direcționați votanții de la Viena deranjați de coada imensă!
Însă, fac și eu o întrebare! La un scrutin cu mii de nereguli la votare, unde deja au fost întocmite dosare penale pentru vot multiplu sau alte infracțiuni, cum facem dacă între Băsescu și Geoană va fi diferență de un vot? Dacă anulăm voturile multiple, nu știm de la cine să scădem! Dacă le pastrăm, vom avea un președinte ales prin fraudă! Cum se procedează în acest caz?

Plec la vot, la Viena

Lucian Stanciu — Sun, 06 Dec 2009 08:34:01 +0000

Dat fiind ca ma aflu la Viena pana pe 10 decembrie, voi vota la Ambasada Romaniei. Este pentru prima data cand votez inafara tarii. Sper sa nu fie coada si, cu ocazia asta voi vizita si Palatul Belvedere, ambsada fiind vis-a-vis de aceast palat de trista amintire pentru Ardeal!

Povestiri din… metropola vieneză

Lucian Stanciu — Sun, 13 Sep 2009 15:47:14 +0000

În curând fac o lună de când am avut bucuria (sau neșansa) de a mă muta la Viena. Pe nedrept exclusă la stabilirea cartierului general UE, Viena este cât se poate de clar Capitala Europei! Măreția Imperiului răsuflă la tot pasul când colinzi Innere Stadt, orașul interior. Parcă aștepți ca de după fiecare colț de stradă să apară o caleașcă, cu un domn cu joben ținând tandru de după umeri o domnișoară firavă, abia zărită din bogăția rochiei, cu respirație ușor sacadată de corsteul mult prea strâns, dar cu o talie de viespe în vădită contrastanță cu dimensiunile generoase ale crinolinei.

Odată trasă caleașca în față la Hofburg, domnul galant coboară primul și întinde mâna domniței elegante, conștiente de frumusețea sa, care după ce coboară cele două trepte înguste, își trece umbrela de soare în mâna cealaltă, cu mâna liberă își aranjează buclele îndelung meșteșugite de slujnice cu fierul cald și privește semeț și copilărește împrejur. Domnul galant își trăiește și el momentul de glorie savurând invidia din privirile cunoscuților care înclină afabili capul, ducând mâna la joben și blestemând în gând nororcul care lor nu le-a adus la braț o asemenea domnișoară.

În timp ce tropotul cailor imperiali de Lipica se stinge în zare, cei doi intră în celebrul local, ignorând fumul gros al țigărilor, alăturându-se veseliei care se revarsă până în stradă.

La câteva străzi distanță, în marea piață din fața Catedralei Sfântul Ștefan, furnicarul de oameni este mult mai cosmopolit. Domni și doamne elegante se amestecă cu mici comercianți, cu mimi care stau nemișcați cu orele, cu muzicieni care chinuie familia Strauss. Cafenelele cu terasele lor oferă și aici refugiu poeților boemi care prin versuri create ad hoc cerșesc iubirea blondelor cochete sau… câte o bere.

Ceva mai încolo, mai spre Dunăre, e veselie mare. Muzică de tărg, ciolane de porc la rotisor, râsete de copii, o roată mare, mare de tot, care se rotește încet, carusele cu viteză nebună, râuri de bere îi întâmpină pe cei mai puțin simandicoși, dar totuși cu pretenții, care au les să își petreacă după amiaza în Prater.

Și undeva, cale bună de peste jumătate de oră de mers pe jos, în imenistatea unui palat, Împăratul și Împărăteasa se pregătesc de cină, pe care azi o vor servi cu ambasadorul unui alt imperiu, aflat primejdios de aproape de Viena.

Ca o mamă binefăcătoare, Dunărea își continuă cursul deja lin, privind matern și îmbrățișând marea ei creație: Inima Imperiului Habsburgic, Viena.

Și, acum, brusc, revenim în prezent. Se mai păstrează doar măreția construcțiilor, palatelor, romantismul străzilor, binecuvâtarea Dunării, chinuirea familiei Strauss, poeții ratați, mimii, ciolanul la rotisor, roata și forfota orașului. De data aceasta, din caleașca Ferari coboară o dommișoară tunată, cu fusta extrem de scurtă, pe tocuri cui și cu geanta Luis Vuiton de 15.000 de euro în mână. Râmâne doar invidia celorlați la adresa posesorului de Ferari și epatarea domnișoarei cu airbaguri generoase.

În fața catedralei, rămân mimii, poeții bețivi, cafenelele cu tot cu terase. Locul plimbărilor romantice a fost luat de turiștii cu aparate de fotografiat la gât care imortalizează asiduu urmele măreției Imperiului sau de doamne ahtiate după cumpărături care spun cam așa:

- Da, auzi dragă!, după ce ne-a adus aici la catedrala asta, e decât o biserică! Din astea e multe și la București. Unde e fă, Maria aia, cum îi spune, strada cu reduceri la Vuitoane! Auzi fată, al tău nu ți-a zis că e pentru cumpărături weekend escape-ul la Viena?

Praterul rămâne la fel, pe lângă roata celebră care oferă o panoramă superbă asupra Vienei existând multe moduri atractive şi destul de scumpe prin care poţi face infarct. În schimb ciolanul la rotisor te îmbie de la distanţă cu mirosul său şi acum, dar undeva lângă vechea şi imensa terasă poţi servi şi un savuros şi deosebit de sofisiticat kebab, tăiat expert din topor de către tuciuriul care la Bucur Obor ar fi ţigan sadea dar aici este musulman aclimatizat! A, să nu uit de românul de la intrare care screme la acordeon Valurile Dunării convins fiind că intepretează Dunărea Albastră!

Palatul Schonbrunn respiră încă Sisi prin toţi porii pereţilor săi, iar Belvedere ne aminteşte de dureroasa sfârtecare a Ardealului din timpul austriacului exportat numit Hitler, a doua mare lovitură primită de Principatul Transilvaniei după unirea cu România!

Da, poate Viena este cel mai cosmopolit oraş al Europei, eventual disputânt acest titlu cu Parisul. O constat zilnic, atât la locul de muncă cât şi pe stradă. Turci, indieni, sârbi cu toate neamurile lor din fosta Iugoslavie, albanezi, marocani, africani de te miri pe unde, asiatici grămadă, filipinezi, ţigani gârlă de toate cetăţeniile, nemţi, francezi, englezi, spanioli, a, sigur, şi ceva austrieci, alcătuiesc marea Metropolă Viena. Un oraş de multe ori sobru, de multe ori semidoct, de multe ori respirând exclusiv cultură, de la fel de multe ori puţind a mizerie şi gunoi. Un Bucureşti care nu va fi niciodată la fel de curat cu toată mizeria din Viena, la fel de tuciuriu la populaţie cu toţi ţiganii din Bucureşti, la fel de cult – nu se pune problema, de frumos – nici atât, în schimb infinit mai snob, aşa cum nu va fi Viena vreodată!

Viena are şi bune şi rele, iar după prima lună vreau să cred că primează bunele. Faptul că sunt venit aici din Tirol îmi conferă un handicap greu de trecut, la fel ca ardeleanului care ajunge în Bucureşti. Faptul că lucrez şi am în subordine austrieci, sârbi, bosnieci, nemţi, indieni, pakistanezi, turci, români şi unguri mă ajută să înţeleg şi să mă familiarizez mai repede cu conglomeratul irepetabil numit Viena.

Vorba ardeleanului: Doamne ajută!

E vară frumoasă în Tirol

Lucian Stanciu — Wed, 22 Jul 2009 08:13:26 +0000

După îndelungi lupte, vara a învins și în Tirol. Dacă sâmbătă erau doar 5 grade şi a nins pe munte, de ieri temperaturile au luat-o vertiginos spre cota 30. Ştrandul din Westendorf este din nou populat, soarele arde cum numai la munte o face, pădurea invită iubitorii de fructe de pădure să se înfrupte din bunătăţile pe care le găsesc la tot pasul, verdele crud al păşunilor este peste tot, perfect încadrat de maro-ul copacilor şi albastrul lacurilor. E vară de vis în Tirol şi doar cei care au călcat vreodată vara pe aici pot înţelege perfect ce înseamnă asta!

Primavara a invins…

Lucian Stanciu — Thu, 09 Apr 2009 18:38:06 +0000

…, dar a fost o luptă fumoasă! Zăpada, atâta câtă nu am văzut vreodată în viaţa mea, a cedat greu, dar, până la urmă nu a avut ce face!
Întâi a fost Phoenul, vântul cald din sud care mătură culmile Alpilor anunţând primăvara. Anul acesta a suflat prima dată în februarie şi localnicii erau disperaţi! “E prea devreme!” S-au înşelat! Iarna nu s-a dat dusă şi a revenit în forţă, cu ninsori abundente.
Apoi, de pe la jumătatea lunii martie a început lupta! Iarna superbă cu a sa mantie albă a cedat greu, dar frumos. Am avut parte de zile cu 20 de grade la amiază, dar cu zăpada neatinsă. Ce-i drept, la cei câţiva metri cât era grosimea zăpezii, era greu de învins. Încet, încet, primăvara năvalnică a luat în stăpânire Tirolul! Acum, petece albe în locurile umbrite amintesc de măreţia iernii. Totul s-a schimbat instantaneu! Pe geamul casei nu mai văd schiori care străbăteau pistele de schi fond, văd oameni în pantaloni scruţi şi tricou alergând. Căţelul din vecini nu mai patinează haios pe zăpadă ci îşi marchează teritoriul primăvăratic! Este ciudat să vezi, la telecabine, oameni, care la 20 de grade celsius se echipează cu haine de iarnă, clăpari şi urcă în gondole cu schiurile în spate. A, uitasem, sus pe munte iarna este încă stăpână absolută, iar pe proţiunile de pârtie unde primăvara a pus stăpânire au intrat în funcţiune tunurile de zăpadă. Încă se schiază în condiţii perfecte, dar pe 13 aprilie se vor închide telecabinele. Acesta este semnalul că iarna a fost răpusă.
Răpusă de o primăvara extrem de călduroasă, care a scos terasele barurilor şi restaurantelor în stradă, care a trimis oamenii de la costume de schi şi cizme direct la pantaloni scurţi şi adidaşi! Se anunţă o vară superbă în Tirol, iar dacă veţi dori să o vedeţi în adevărata ei splendoare, vă invit cu căldură să o faceţi!
Iarna a trecut! A fost învinsă! Dar a fost o luptă furmoasă, inegealbilă în altă parte a lumii! Vine vara…

Înapoi

Lucian Stanciu — Wed, 25 Mar 2009 21:19:55 +0000

Sunt înapoi în Austria! Am ajuns marți noaptea după 13 ore de condus, ultimele pe o ninsoare care se pare că a pătruns miercuri în România. Am petrecut 5 zile controversate în România, țara tuturor posibilităților. Am înjurat, dar am fost și fericit!
Întâi, la nici o zi după contactul mult prea dur cu realitățile cotidiene și mizeria din ţară, am plecat la Bucureşti. Drum de coşmar! 400 de kilometri în 9 ore!!! Atâta mi-a luat să ajung de la Deva la Bucureşti! Am plecat la 5 dimineaţa, având întâlnire fixată la ora 12. Mi-am spus naiv că este imposibil să fac 7 ore până la Bucureşti. Şi a fost… Am ratat întâlnirea mulţumită infrastructurii din România. Nu mai vorbesc aici şi de drumul pe autostrada pe care o traversau în neştire pietoni, pe marginea căreia vânzători ambulanţi ofereau ghiocei, brânduşe şi urzici!
Am fost o zi la târg, suficient pentru a stabili contacte şi a derula întâlniri care cred că vor aduce mai mulţi turişti români în Tirol.
În rest, ca acasă! Fratele meu de la Cluj a profitat că sunt în ţară şi a venit şi el la Deva, împreună cu soţia şi fetiţa! Am sărbătorit-o pe mama, a cărei zi de naştere este vineri şi pe Petra, care a făcut patru ani marţi!
Şi, ceea ce este cel mai important, aceste cinci zile au fost o imensă fericire pentru mine! În fiecare seară petrecută la Deva, Petra a fost alături de mine! Am petrecut timp preţios împreună, am fost din nou tati şi fetiţa lui! Ne-am jucat, am fost în oraş, la cumpărături… A fost perfect, atât cât poate fi de perfect la acest moment. Am fost chiar şi la Petra la grădiniţă, marţi, să îi spun La mulţi ani, iar Petra m-a prezentat cu mândrie colegelor ei micuţe: “Ăsta e tati meu!”! Doamne, câtă dragoste poate fi în sufletul unui copil! Cât a fost ea de fericită în acele seri petrecute împreună cu mami şi tati ei!
Şi, m-am întors la iarna care nu se dă bătută. Deja multe hoteluri şi pensiuni s-au închis, în ciuda faptului că săptămâna dinaintea Paştelui catolic se anunţă săptămâna ideală pentru schi, cu zăpadă imensă şi soare arzător. După 13 aprilie, când se opresc telecabinele, se trag obloanele până la începutul lunii iunie! Şi va veni vara, miraculos de frumoasă aici în Tirol!

Off-road prin iadul alb

Lucian Stanciu — Thu, 12 Mar 2009 01:10:50 +0000

E ora 1 din noapte, după ceasul de aici şi sunt prospăt întors după o aventură care nu se repetă de două ori în viaţă. Am făcut şi poze cu telefonul mobil dar nu ştiu de ce dracu nu merge bluetooth-ul aşa că până mâine nu postez pozele! Iată ce s-a întâmplat:
Pe la ora 22 vine Andreas, un prieten de-al meu şi mă scoate din casă. “Haide că Fritz a rămas blocat în zăpadă cu maşina la Kelchsau, o localitate la vreo 10 km de aici”. Cum ningea teribil afară, l-am crezut.
Ne suim în maşina mea şi plecăm. Ajungem în Kelchsau, trecem prin el şi încep să înţeleg de ce s-a blocat Fritz cu maşina când intrăm pe un drum de munte destul de pretenţios chiar şi pe timp de vară! Urcăm, urcăm, la un moment dat realizez că zăpada de pe margine e de două ori cât maşina, continuăm să urcăm de mi s-au înfundat urechile. Începeam să mă gândesc cu groază la ce s-ar întâmpla să ne blocăm şi noi sau la cum ar fi de ar veni o maşină din sens opus, drumul fiind foarte îngust. Cu toată tracţiunea integrală cred că o oprire ar fi fatală. Între timp, un bursuc rămâne pironit cu ochii în farurile maşinii. Andreas îmi spune să nu opresc! Bursucul, drăguţ foc, sare într-o parte în ultima clipă.
Într-un final ajungem la ultima pensiune de pe drum, loc unde, dealtfel şi drumul se înfunda. Pensiunea, evident închisă, nici ţipenie, doar Fritz cu Renault Espace-ul lui proptit cu spatele maşinii în malul înalt de zăpadă.
Scot cârligul de remorcare, îl montez în faţă, legăm Renaultul, dau cu spatele, nici un rezultat. Urmează calvarul montării lanţurilor la Renault. După vreo jumătate de oră, dat fiind că era imposibil de mişcat maşina în vreun sens, reuşim montatul pe o roată. Suficient cât să potă urni 10 cm maşina şi să montăm şi pe cealaltă. Într-un final, cu chiu cu vai, maşina iese din capcana albă!
Acum trebuia să continuăm urcuşul până la un loc unde puteam întoarce, că doar nu era să venim vreo 7-8 km cu spatele la vale!
Pleacă Fritz, încet încet şi scapă. Dau să plec eu şi pauză! Cum încercasem să îl tractez, cauciucurile au făcut un ditamai patinoarul. Dau cu spatele, maşina pleacă, problema e că nu se mai opreşte! Într-un final mă proptesc cu spatele în peretele de zăpadă, trec de pe 4×4 pe Lock (asta dublează cuplul pe spate) şi cu roţile la 90 de grade reuşesc să scap. Mă dau jos fericit să verific eventuale daune şi înţeleg situaţia. Cât timp montasem noi lanţurile la Renault mai ninsese vreo 15 cm. Iar sub zăpadă, gheaţă!
În fine, reuşim să urcăm, mă uit pe GPS şi văd că suntem la 1800 de m altitudine şi îmi dau seama cât de nebuni suntem ca, în plină noapte, pe o ninsoare infernală să batem creierii munţilor.
Mult, după miezul nopţii ajungem acasă în Westendorf. Şi dau drumul întrebării care mă chinuia:
- Fritz, ce Dumnezeu făceai noaptea acolo?
- Nu găseam o cheie şi am vrut să văd dacă nu am lăsat-o la cabana pe care o am mai sus de pensiune!
- Păi, nu am văzut nici o cabană!
- A, mai era de mers, dar pe jos că drumul se termină la pensiune! Dar s-a făcut prea târziu! Merg mâine pe lumină.
Spuneţi ce vreţi, dar careva dintre personaje nu pare a fi chiar normal! Să pleci pe o asemenea vreme, în puterea nopţii, să cauţi o cheie!
- Şi aveai nevoie mâine de cheie?
- A, nu! Doar că nu ştiam unde am pus-o!

A venit primăvara!

Lucian Stanciu — Wed, 04 Mar 2009 21:32:43 +0000

Da, de trei zile temperatura a depăşit zilnic 10 grade. Azi a fost un soare superb, care scălda cu căldura lui amplificată de Phoenul din Sud munţii acoperiţi de zăpadă. Încă este foarte multă zăpadă şi soarele va avea mult de luptat pâna va şterge urmele acestei ierni superbe pe care mi-a fost dat să o trăiesc drept prima mea iarnă în Tirol.
Poate de asta nu m-am mai prea îndemnat la scris, poate tocmai de asta nu-mi găsesc cuvintele care să exprime cât mai fidel incredibila alegorie a retrezirii naturii la viaţă. E suficient doar să vă spun că am văzut turişti pe pârtie în tricou şi pantaloni scurţi, ca sunt convins că dacă în România ar fi fost atâta zăpadă ţara ar fi fost sub ape, că în prima zi când nu a mai fost zăpadă pe străzi utilajele şi muncitorii primăriei au astupat toate gropile lăsate în urmă de ger şi gheaţă, că de sub zăpadă nu au apărut gunoaiele ci chiar iarba, că soarele îţi spune dimineaţa că dacă leneveşti în pat pierzi frumuseţea clipei.

De Dragobete am participat la stabilirea unui record mondial!

Lucian Stanciu — Wed, 25 Feb 2009 08:17:14 +0000

Cum eu nu sărbătoresc Sf Valentin, fiind după părerea mea una dintre multele invenţii cretine a americanilor preluată şi ea cu tot tacâmul, la fel ca Halloween-ul de către mai toată Omenirea, am ales varianta Dragobetelui, sărbătoarea antică a dacilor, la final de iarnă.
Coincidenţă fericită, staţiunea Westendorf pe 24 februarie a organizat tentativa de doborâre a recordului mondial la “şir indian pe zăpadă”, numit aici “polonaise”. Prilej de carnaval – februarie e luna carnavalurilor la catolici – şi sărbătoare aşa cum scri la carte. Drept pentru care am purces pe la ora 16,30 la braţ cu iubita spre centrul staţiunii. Am avut noroc şi doar după un sfert de oră am găsit loc de parcare, pe terenul privat al unei şcoli de schi. Centrul era luat cu asalt de mii de oameni costumaţi sau nu, cu sau fără schiuri şi clăpari. Două scene făceau încălzirea publicului cu muzică live, iar mai multe puncte de unde se cumpăra vin fiert şi bere făceau încălzirea efectivă. În dans şi voie bună s-a făcut alinierea şi a început să curgă cârnaţul de oameni. Arbitrii de la guiness Book erau cu ochii în patru să nu care cumva să trişeze cineva, numărătoarea s-a făcut cu dispozitive de alea ca în reclama la Axe, care fac click! Şi, se pare că vechiul record a fost doborât. Urmează omologarea, dar dacă nu s-a reuşit, mare tragedie nu e, că tot westendorf deţine şi vechiul record mondial: 3462 de oameni incolonaţi plimbându-se şi dansând pe zăpada! inutil de spus că dacă recordul va fi omologat, va fi primul world record la care am luat parte efectiv! Vă las să vă delectaţi cu fotografiile: