Lucian Stanciu » Petra

De la capăt!

Lucian Stanciu — Tue, 03 Nov 2009 21:29:42 +0000

Nu am mai scris demult, demult… Probabil mi-am pierdut și cititorii pe care îi aveam… Dar viața mea a avut o perioadă extrem de sinuoasă, perioadă care, sper să se termine curând, pentru că nu știu cât mai suport!
Să o luăm pe rând!
Pe plan personal, din nou dezastru! După ce credeam că sunt speranțe pentru ca Petra să se poată bucura, măcar din când în când de ambii săi părinți, totul s-a dus din nou dracului, mulțumită evident celebrei mele soacre, că să nu îi mai spun creatură!! Bine, nici Diana nu are nici o scuză! Mai precis, după concediile petrecute împreună, după ce credeam că lucrurile iau o întorsătură măcar normală, totul a fost dat peste cap la momentul recursului declarat de Diana la Curtea de Apel Alba iulia. Deși mie îmi spunea că face recurs doar pentru că în sentința Tribunalului Hunedoara – care a făcut dreptate pentru Petra și pentru mine și mi-a dat-o două vacanțe pe an în Austria și zilnic câte două ore, plus toate weekend-urile pe perioada când mă aflu în țară – nu se preciza că Petra va fi însoțită în acdeste vizite de Diana, în fapt ea a cerut casarea sentinței Tribunalului și menținerea aberației de la Orăștie, care mă lăsa să îmi văd fetița de două ori pe lună, câte 8 ore, la domiciliul mamei.
Lovitura a fost cruntă mai ales pentru faptul că, după câte am văzut sau după câte a jucat Diana teatru, ea nu știa ce a scris avocata ei în cererea de admitere a recursului. Am redevenit un tată denaturat și alcoolic, am redevenit un pericol ptr Petra.
În fine, cel mai mult suferă Petra. Eram cu ea si Diana acum câteva zile la Real în Deva și o întreb pe Petra:
- Tati, cu cine ai vrea mai mult să stai? Cu mami, cu tati, sau cu amândoi?
Și Petra, a venit, m-a pupat, a pupat-o pe Diana, mi-a luat mâna, al uat mâna Dianei și ni le-a strâns în mânuța ei! Apoi ne-a pus să ne ținem de mână! Câtă dragoste și fericire erau în ochii ei!
În fine, asta e prea puțin important, important este să nu îmi văd eu copilul, să nu mi se confere acest lucru printr-o sentință irevocabilă! Diana, inconștientă face greșeala de care mă acuza ea pe mine, își privează copilul de prezența unui părinte! Eu am făcut-o obligat, ea o face de bună voie! Sau presată de creatură! Pardon, soacră!
Pe plan profesional, am luat o adevărată m__e alegând, după ce am plecat din țară, să lucrez pentru un român! Cu alte cuvinte, capitolul Viena s-a închiat, sper să îmi primesc drepturile bănești și singurul lucru cu care m-am ales din cele două luni de Viena a fost faptul că pot conduce fără GPS prin Viena și că am văzut multe din frumusețile ei! Oricum Viena este orașul minunat de vizitat, dar nu recomandabil pentru locuit!
Așa că, toate tunurile sunt din nou pe Tirol. Am fost cu directorul Biroului de Turism Brixental la Tărgul Internațional de Turism București, unde am avut standul nostru și unde am putut urmări pseudo-ministrul turismului la datorie. Cu alte cuvinte am văzut cum Coana Udrea și-a bătut joc de acest târg!
Drept pentru care, de la capăt – capătul lăsat acolo în Tirol – mă apuc de săptămâna viitoare de treabă, când ajung în Austria. E frumos în România, dar ce e prea mult strică! Fără a fi ironic la adresa coanei udrea…

Dragoste de mamă…

Lucian Stanciu — Mon, 20 Jul 2009 18:51:55 +0000

Nici măcar nu îmi pot cere scuze celor cărora le-am tot promis că voi relua scrisul pe blog, dar nu am făcut-o! A fost o promisiune deliberat încălcată, a fost sau încă mai este o perioadă în care parcă blogul m-a respins. Îmi spuneam în fiecare zi: “azi mă reapuc de scris” şi apoi, seara, preferam să iau o carte în mână să citesc.
A fost o perioadă puţin spus zbuciumată din viaţa mea, perioadă în care s-a terminat – cel puţin teoretic – acel divorţ infernal. Până la urmă s-a terminat în cvasi-consens, în sensul că după interminabile discuţii soldate cu puncte de vedere comune pe care le-am avut cu Diana apărea implacabil malefica ei mamă ajutată de o avocată care-şi face breasla de râs şi dădeau totul peste cap. Ba, mai mult, s-a ajuns la hilara situaţie în care la proces avocata mea o apăra pe Diana şi lucra în favoarea ei, iar avocata ei se împotrivea înţelegerilor care aproape îi ofereau câştig total Dianei. Oricum, procesul are şanse să intre în antologia Tribunalului Hunedoara prin atipicul său. În fine, eu am urmărit doar obţinerea unui program normal de vizitare a Petrei, pentru a putea petrece timp cu ea şi pentru a mai atenua presiunile pe care trebuie biata fetiţă să le îndure ca să fie convinsă că nu are un tată bun. Dat fiind că eu nu am divorţat de fosta mea soţie ci de malefica ei mamă, am acceptat – şi am semnat înţelegeri la mediator – inclusiv vina mea exclusivă, în schimbul unui program de vizitare care prevedea vacanţe ale Petrei în Austria, însoţită de mamă. Faţă de anul trecut în care nu am fost lăsat să văd fetiţa decât de cinci ori, era mult mai mult. Surpriza a venit de la completul de judecată care mi-a admis rapelul, fixând programul de vizitare al Petrei exact aşa cum l-am solicitat eu: pe perioada când sunt în ţară, zilnic, de la ora 16 la ora 18, la domiciliul Petrei cu posibilitatea luării în oraş şi în fiecare weekend, de vinerea de la ora 18 până duminica la ora 18 la domiciliul meu. Pe perioada de vară, Petra va veni la mine în Austria două săptămâni, iar iarna 10 zile, singură!
A fost o perioadă infernală, presărată cu vizite dese în ţară, ba chiar şi cu o pesudo mini vacanţă, petrecută cu Petra şi Diana la Gyula, în Ungaria. Şi această vacanţă de 5 zile a fost un fel de păcăleală, dat fiind că eram în perioada în care trebuia să fiu îmbârligat să îmi accept vinovăţia, şi a fost transformare promisiunii unui concediu în Austria de două săptămâni în 5 zile de Gyula, unde, dealtfel este foarte frumos.
Acum, procesul este gata, dacă nu va fi atacat cu recurs la Curtea de Apel de mine sau de mama şi avocata Dianei. Oricum, este bine că sentinţa este executorie şi definitivă, doar irevocabilitatea ei putând fi pusă în discuţie, aşa că Petra se va putea bucura vara aceasta de vacanţa din Austria. Singurul lucru care mă înspăimântă este eventualitatea că pentru a o putea lua voi fi nevoit să apelez la un executor judecătoresc, dar mă rog la Dumnezeu să le dea minte femeilor ălora şi să nu supună copilul la aşa ceva.
Trebuie să îmi fac datoria de onoare să spun că din martie încoace, Diana nu mi-a mai interzis să îmi văd copilul. Mai mult, din cele povestite, nici măcar nu ştia că am fost împiedicat să îmi văd copilul. La fel, cum nu ştia multe din ceea ce se întâmplă în dosarul de la Tribunal, avocata ei chiar declarând că mama Dianei este cea care o plăteşte şi că i-a cerut să o protejeze şi să nu îi spună decât anumite lucruri din dosar. La fel cum şi acum ştie doar ceea ce doreşte mama ei să ştie!
Ei, asta a fost! Procesul mi-a lăsat un gust amar, foarte amar, mai ales când am văzut cum acea femeie decide încă viaţa copilului ei, dar, din păcate, cu repercursiuni grave asupra vieţii copilului meu! Bine că instanţa şi-a făcut datoria, în ciuda unor temeri de ale mele, şi a dat verdictul potrivit pentru copil!
Aşa că e momentul să îmi regândesc viaţa, pentru că Petra nu va avea nici o şansă să crească alături de cei doi părinţi ai ei cât timp mama Dianei trăieşte. Şi, este încă tânără…
Închei cu o scenă petrecută la Gyula, pe o terasă, seara. Petra păpa îngheţată şi ne privea pe mine şi pe Diana. La un moment dat exclamă, privindu-ne pe rând: “Mami, tati! Familiuţa mea…”
Şi, pentru că de data asta întâi am scris titlul, apoi textul trebuie să fac legătrua şi cu titlul, cumva, aşa că lansez şi eu întrebarea: “Este dragoste de mamă coordonarea detaliată a fiecărei secunde din viaţa copilului tău? Va avea oare şi Petra aceeaşi soartă?”

Back online!

Lucian Stanciu — Sun, 05 Apr 2009 19:59:02 +0000

Da, știu, recunosc, în ultimele trei săptămâni am scris foarte puțin pe blog. Am primit mustrări pe mess, pe mail, chiar și telefonice! Trebuie să mulțumesc celor care mi-au trimis mailuri şi care mi-au cerut să pun mâna pe pix, ca să folosesc o formulă consacrată, sau degetele pe tastatură din nou! O fac, cu scuzele de rigoare pentru cei care au accesat zadarnic site-ul şi cu promisiunea că voi păstra o cadenţă a postărilor.
Totul, însă, are şi o motivaţie, fericită, în cele din urmă pentru mine. Ultimele săptămâni au însemnat şi un drum de România, dar, mai ales, reluarea legăturilor cu Petra. Acum, pentru că vorbim zilnic la telefon, pentru că în două săptămâni ne vom vedea din nou, pot spune că lucrurile au intrat pe un făgaş normal, aşa cum am sperat de atâta vreme!

Dacă vă place…

Lucian Stanciu — Sat, 21 Feb 2009 00:19:41 +0000

…asta nu sunteți nici prea bătrâni, nici nostalgici, înseamnă doar că aveți părinți pe care îi iubiți. Sper ca odată, în viitorul îndepărtat, Petra să posteze și ea pe blogul ei de atunci, din viitor, acest link! Enjoy!

Surprize, surprize cu iz de Germisara…

Lucian Stanciu — Tue, 14 Oct 2008 21:50:39 +0000

Ieri, deja e trecut de 12 noaptea cand scriu, aşa că pot spune ieri, am avut o serie de întâlniri cu foşti colegi de la Germisara, hotelul unde am lucrat până pe 1 mai, momentul fantastic al vieţii mele în care mi-am dat demisia oferindu-mi şansa de a trăi în Asutria.
Am constatat cu plăcută surprindere că, în ciuda celor bănuite de mine, oamenii nu îi uită uşor pe cei care le-au făcut bine. De când am venit în ţară, pentru târgurile de turism din această toamnă, am tot primit solicitări de întâlniri cu foştii mei colegi. Am refuzat politicos pentru că ştiam că voi avea parte de o avalanşă de ştiri negative, cu impact mare asupra mea. Am preferat să sistematizez întâlnirile într-o singură zi pentru a putea prelua toată energia negativă brusc şi dintr-o dată. M-am întâlnit cu oameni din toate sectoarele de la hotel, de la baza wellness până la serviciul de pază. Am aflat ce nu vroiam să aflu, am auzit ce nu mai aveam chef să aud şi am constatat că, din partea mea a fost o greşeală, din partea lor o dovadă de loialitate sau bucuria de a da veşti proste. Sintetizând , ar suna cam aşa:
1. După pronunţarea divorţului soţia mea a dat pe faţă relaţia sa, atât de negată în instanţă şi faţă de toate cunoştinţele comune. Dat fiind că bietul hamal nu are maşină, îl duce şi îl aduce la hotel ea, cu maşina ei.
2. Oamenii din hotel îmi spun cam ce să îi trimit Petrei, în materie de dulciuri, dat fiind că Diana le duce şi le împarte tuturor ceea ce primeşte Petra, poate pentru a putea spune că Petra nu primeşte nimic de la tatăl ei. Pe oameni i-am înţeles, au preferinţe şi ei, aşa că voi încerca să le fac pe plac de acum când îi trimit câte ceva Petrei.
3. Patronul hotelului se tot miră de ce am ales să plec de acolo, când aveam şansa pe care am avut-o. Aici mă mărginesc să spun că şansa am avut-o şi eu cu hotelul, dar şi hotelul cu mine, dat fiind că au fost luni în care dacă grupurile contractate de mine pe un an nu ar fi venit hotelul ar fi şomat. Spre exemplu luna august a acestui an.
4. Deşi weekendul acesta am fost în Austria cu Sebi şi Denisa, plus încă 48 de oameni din Timişoara, lumea din Geoagiu este convinsă că mi-am petrecut weekendul la Geoagiu. Sunt oameni chiar şi-ar paria mult prea multele kilogramele pentru asta!
5. Hamalul vrea să facă facultate, ceva de genul turism, că deh, nu dă bine lângă Diana! Îi doresc succes şi, mai ales, să nu aibă neşansa de a da examen de limba română la facultatea pe care o va face. Sau, măcar să nu fie scris.
6. De când am venit în ţară, cuplul fericit (Diana+hamalul) face lobby tuturor celor care cred ei că mă vor întâlni să nu creadă nimic din ceea ce le voi spune!
7. Diana+creatura se străduiesc din răsputeri să convingă lumea ce muritor de foame sunt eu în Austria.
8. Conform hamalului, sunt alcoolistul numărul 1 al judeţului. Interesant, dat fiind faptul că eu l-am dus pe el acasă muci de beat de atâtea ori!
Bun, aş mai putea continua. Nu are rost!
Îi mulţumesc la Dumnezeu că după gura de Austria pe care am luat-o împreună cu Sebi şi Denisa am ajuns la concluzia că, efectiv nu mă interesează nimic din ceea ce fac cei doi amorezi sau creatura. A fost o noapte acolo, în Austria, când am avut timp suficient să dezbat şi cu mine însumi problema. Am ajuns la cuvintele lui Adi, prietenul meu din Viena. Chiar nu contează porcariile din ţară, atâta timp cât ai ajuns să simţi că acasă e în Austria!
De aceea, posturile din categoria personal vor fi din ce în ce mai puţine. Ştiu acum clar că în viaţa mea contează doar Petra şi modul în care mă simt fericit în Austria, alături ce cine merită să îmi împărtăşească fericirea! În rest, Dumnezeu cu mila!

Există oameni care știu…

Lucian Stanciu — Fri, 03 Oct 2008 17:33:43 +0000

… ce se petrece în sufletul meu! Am primit un comentariu la postul Dor de Petra scris de o persoană pe care am cunoscut-o cu ocazia organizării unui eveniment pentru firma la care lucrează. Am lucrat nemijlocit cu ea pentru evenimentul care a fost o reuşită atât pentru hotelul la care lucram cât şi pentru firma ei. Relaţia noastră a fost strict profesională şi de foarte mult timp nu am mai auzit de Cristina. Ştiam că are şi ea două fete, ştiam că s-a simţit bine la Geoagiu. A venit astăzi cu un comentariu pe care îl public pentru că, fără a diminua din valoarea și vorbele de bine ale altor comentarii primite, acesta mi-a mers direct la inimă. Mulțumesc, Cristina!
“Lucian,
Imi pare asa de rau ca ai ajuns in situatia asta. Este infiorator sa nu poti fi alaturi de fetita ta. Am si eu 2 fetite extraordinare care isi iubesc taticul foarte mult. Tocmai pentru ca stiu acest lucru NU AS PUTEA SA LE FAC ASTA NICIODATA, SA LE TIN DEPARTE DE TATAL LOR indiferent cat de mult as ajunge sa-l urasc. Petra are nevoie de tine. Sa nu renunti niciodata la lupta de a fi alaturi de ea cat de mult se poate si ori cate piedici ai avea in cale. Pacat ca sotia ta nu isi da seama ce mult rau ii face fetitei voastre. Nu ma intereseaza ce a fost intre voi, cine a gresit si cat de mult a gresit in relatia voastra, dar ce face sotia ta, incercand sa iti ia dreptul de a fi alaturi de Petra este ORIBIL si ar trebui ca orice parinte sa condamne aceasta situatie.
Ai grija de tine si lupta pentru PETRA ! Are nevoie de tine la fel de mult ca si de mama ei.
Cristina Cobarzan (FROSYS)”

Mi-e greu să scriu…

Lucian Stanciu — Fri, 03 Oct 2008 09:49:13 +0000

Poate sunt nedrept cu cei care şi-au făcut un obicei din a intra zilnic pe acest blog, dar mi-e greu să scriu. Sunt ăn ţară de peste o săptămână şi mi-am văzut fetiţa o singură dată. Soţia şi creatura se prevalează de o minută de sentinţă dată în pripă şi în grabă de un judecător care are probleme personale cu mine de pe vremea când eram ziarist. Conform acesteia am voie să îmi văd fetiţa de două ori pe lună, la domiciliul soţiei, adică în locul unde sunt emninţat că dacă calc mi se rupe capul!
Mi-am petrecut o săptămână prin vizite repetate la poliţie şi la protecţia copilului. Am început demersurile juridice necesare pentru a mă vedea cât de cât normal cu fata, dar….
Doamne, cât timp pierdut, timp în care puteam să-mi ţin copilul în braţe să îl îmbrăţişez şi să recuperez din lunile trecute şi viitoare când a fost şi va fi departe de mine. Doamne, cu suflet pot avea acele două femei să nu o lase pe Petra să îşi vadă pe “tati meu”! Le doare că mă iubeşte copilul! Că nu au cum să-l convingă că tati e rău, că are nevoie de alt tată!

E frig afară şi mi-e frig în suflet

Lucian Stanciu — Sun, 14 Sep 2008 16:09:10 +0000

Afară sunt 5 grade. E cumplit de frig pentru septembrie chiar şi aici în inima Alpilor! Şi e frig şi la mine în suflet! Pentru că am, din nou, peste o săptămână de când nu am avut voie să vorbesc cu Petra, fetiţa mea dulce! Oamenii aceia, adică maică-sa şi soacră-mea se cred stăpânii şi Dumnezeii acelui copil. Îl folosesc ca şi armă pentru a mă lovi ştiind că este singurul lucru care mă doare şi nu îi interesează nici o secundă că poate şi acel copil, încă prea mic pentru a-şi spune punctul de vedere, poate ar dori să vorbească cu tatăl său! Nu, pentru ei nu contează decât să-mi facă rău! Nu cred că sunt mulţi să ştie ce poate fi în sufletul unui om când i se interzice să vorbească la telefon, măcar, cu copilul său! Nu îi doresc nimănui, nici chiar nevestei mele sau soacră-mii să afle! Număr zilele care mai sunt până voi merge în ţară să-mi văd copilul! Îi rog pe cei care o văd pe Petra să-i transmită că mai e doar puţin până vine tati!

De azi pot fi liber

Lucian Stanciu — Thu, 11 Sep 2008 07:48:50 +0000

Astăzi am înfăţişare la proces. Dacă toate vor merge cum trebuie, conform avocatului meu, care este cel mai bun din judeţul Hunedoara, de azi voi fi liber. Asta în cazul în care mi se va aproba programul de vizitare solicitat. Aşa că, dacă toate merg cum trebuie, de azi sunt din nou fecior. Dacă nu, pretendentele mai trebuie să aştepte până trec prin Tribunal, Curtea Supremă de Justiţie, Starssbourg, Haga etc . Sper să nu fie cazul şi să le dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă neveste-mii şi soacră-mii (la dracu’, parcă divorţez de soacră!) şi să priceapă că Petra are un tata, adică pe mine, şi nu au cum să schimbe acest lucru! Iniţial nu am vrut să le dau satisfacţie şi să lungesc procesul cât mai mult, dar arma lor majoră este faptul că până procesul nu e gata sunt stăpânele copilului. După proces, conform sentinţei, vor putea sta şi în cap, tot voi avea dreptul să-mi văd copilul! În prima fază, pe urmă, cine ştie, Petra va veni aici…

Am câştigat la loto!

Lucian Stanciu — Mon, 08 Sep 2008 18:06:40 +0000

Nu, nu am câştigat o sumă mare, mi-au ieşti trei numere şi aici în Austria se câştigă şi cu trei. Suma e derizorie, dar scoate banii daţi pe bilet şi, în plus, reprezintă exact data de naştere a fetiţei mele, Petra: 24,03,05, adică 24 martie 2005! Fetiţa mea dulce, ştiu că tu eşti şi vei fi norocul vieţii mele, şi ascultă-l pe tati: va veni vremea când vom fi împreună! Te iubesc!